Am mai facut de cateva ori inainte, mi-a iesit buna, dar de data asta m-am gandit sa incerc ceva nou.
Am vazut de ceva timp in magazine anumite mix-uri pentru paine. Iei punga, o versi in masina de paine si hopa topa e gata painea.
Mixul asta mi s-a parut interesant pentru ca nu era cu faina alba si avea seminte.
Inainte de toate... cateva precizari.
In cazul in care sperati ca vreo paine sau faina dintr-un supermarket este fara E-uri sau fara aditivi, va inselati.
Producatorii de faina sunt obligati prin lege ca, in timpul productiei fainii, sa adauge anumiti aditivi. Faina nu este depozitata in saci ca la tara, ci este depozitata in silozuri, metalice. Pentru a-si pastra caracteristicile, i se adauga aditivi. La tara lumea mai pune sare grunjoasa in sacul cu faina.
Pentru painea de mai sus, am folosit un mix de fainuri integrale si seminte. Punguta avea cam 500 g, iar la cantar cam 490 g. S-a mai evaporat din ea intre timp.
Mai avem nevoie de apa si drojdie. Cantitatea de apa de obicei e trecuta pe ambalaj, asa ca nu o sa dau si apa, dar, estimativ, au fost cam 380 ml de apa. Ca drojdie, am folosit drojdie uscata, un pliculet de 7 g.
Dupa cum spuneam, intr-un bol avem faina, peste care vom pune drojdia din pliculet (nu pliculetul cu drojdie) si apa.
Cu o lingura am facut o usoara scobitura si am varsat continutul pliculetului cu drojdie.
Pentru inceput, pana apa este absorbita de faina, iar compozitia se omogenizeaza, m-am gandit ca este bine sa ma folosesc de o lingura si sa amestec.
Dupa ce totul se omogenizeaza bine, puteti folosi mainile si sa simtiti ceea ce faceti.
Cam atat se poate amesteca cu lingura. Compozitia devine destul de greu de amestecat cu lingura. Puteti folosi, daca aveti, la indemana un malaxor de paine (daca aveti asa ceva, intrati in afaceri cu paine).
Dupa amestecarea cu mainile, aluatul se lasa la dospit cam 50 de minute. Se pune la loc in bolul in care am facut amestecul si se acopera cu un stergar (chestia aia de te stergi pe maini cand gatesti), dupa care se pune intr-un loc cu o temperatura cam de 30 de grade. Eu am pus sus pe dulap, pentru ca asa stiu eu de la bunica mea. Acolo mereu e cald.
Dupa cele 50 de minute (la mine sa fi fost o ora si ceva) luati o tava pe care o ungeti cu putin ulei, astfel incat painea sa nu se prinda. Depinde si de tava pe care o folositi, caci s-ar putea sa nu aveti nevoie de ulei.
Luati aluatul de pe dulap si mai lasati-l putin, dar fiti tandri cu el. Masati-l ca si cum ati masa iubita, dar scurt, ca sa nu ii dati idei, dupa care il asezati in tava.
In prealabil, daca folositi un cuptor pe gaz, ar fi bine sa il porniti ca sa se incalzeasca.
Puneti tava la cuptor, undeva la mijlocul cuptorului, si lasati la copt cam 40 - 50 de minute, pe la 180 - 200 de grade, dar verificati din timp in timp ca sa nu se arda.
La final o sa aveti o paine pe care veti vrea sa o gustati cat mai repede. Aveti grija sa nu va ardeti. Painea poate fi rece la suprafata, dar miezul poate fi foarte fierbinte.
Pofta buna!
Painica aceasta imi aminteste de copilarie. Nu doar pentru ca a crescut la caldura unui dulap ca al bunicii, ci si pt ca seamana, cel putin pe dinafara, cu painile vandute din carute prin sate. Erau calde, aveau coaja un pic dura si crocanta, usor intunecata, miezul era si el mai inchis la culoare, dar dens, gustos, foarte gustos. Cred ca cea mai buna combinatie pentru aceasta painica e urmatoarea: o feliuta calda, pe care intindem multe, multe amintiri... :)
ReplyDeleteMa bucur ca am trezit amintiri placute cu o simpla paine. Cred ca toti, cand eram mici, ne placea painea, mai ales coaja crocanta. Nu s-a schimbat nimic nici acum. Painea cu coaja crocanta are farmecul ei.
ReplyDelete