O zi...

Pay Pay... sau cum ar spune unii limbrici

Am găsit zilele trecute, când am fost la cumpărături, un raft cu tot felul de produse specifice asiatice și m-am decis să încerc acești "limbrici".

Rețeta de astăzi constă în... limbrici, care de fapt nu sunt altceva decat surimi.

 Pentru 4 felii avem nevoie de următoarele ingrediente:

- 1 conservă cu Pay Pay... limbricii surimi :);

- o căpățână de usturoi;

- smântână;

- ulei de măsline;

- pâine.

 

Pentru început punem fuga o tigaie cu 2 linguri de ulei de măsline pe foc. 

După care cu foarte multă atenție la degete, tăiem foarte fin 4...5 căței de usturoi, pe care îi punem în tigaie să se perpelească în uleiul încins.

Cât timp usturoiul se prăjește în ulei vom face un mujdei.

Punem restul cățelușilor în mojar și îi pisăm până se fac ca o pastă. Când usturoiul este bine bine pisat adăugăm un strop de ulei de măsline.

Când avem uleiul amestecat bine cu usturoiul punem și o lingură de smântână ca să mai domolim din iuțeala usturoiului.

Pe foc, când aproape s-au perpelit feliuțele de usturoi adăugăm și un pic de ardei iute tocat mărunt sau fulgi de ardei iute (de la indianul de la mama lui).

Eeeee... a venit timpul să punem limbricii.
Pentru că în conservă, surimii au stat în ulei iar eu nu am nevoie de acel ulei am să scurg acel ulei.

Acum e timpul ca surimii să ajungă în tigaie cu usturoiul.
Cum tot ce ține de pește trebuie gătit bine, am să las pe foc acești limbrici cam 10 minute la foc mic, amestecând tot timpul.

 

Pentru servire... adică înfulecare am ales o pâine de secară pe care am prajit-o înainte.

Surimii pur și simplu se pun pe felia de pâine prăjită, scurși de uleiul din tigaie iar pe deasupra se presară mujdeiul.

Poftă bună!

Paste a la Julie cu spanac ... Picante și vin alb... și Cola cu Rom

Buuun...
Cum nu am mai gătit de ceva vreme și voiam să mănânc ceva bun făcut în casă, m-am decis să gătesc niște paste.

Dar să începem cu începutul.
Înainte de toate, nu uitați să vă spălați bine pe mâini.
După care eu mi-am pus un pahar de Cola cu Rom de la Captain Morgan... sper că e ceva bun. Stătea rătăcit prin bucătărie și am zis să încerc o combinație bombă.

Acum să vă spun că sunt într-o stare de ebrietate când scriu această rețetetă, dar sigur vă va plăcea finalul.

Așadar, pentru această rețetă care mi-a fost recomandată ca fiind foarte delicioasă vom avea nevoie de... mai multe sau mai puține ingrediente și de o minimă pregătire în ale bucătăriei. Dacă vă pricepeți să nu vă taiați degetele... e suficient.

Materii prime:
- 200...400 grame smântână de gătit de la La Dorna sau smântână normală, ce vă place;
- 200 grame sau o tăviță de mușchiuleț crud-uscat, dupa preferință, afumat sau neafumat... eu am mers pe afumat de la Gusturi românești;
- 1 ceapă normală sau roșie... eu am ales una roșie;
- paste integrale... am ales pastele de la Barilla;
- cașcaval cu găuri... emmentaller;
- ulei de măsline;
- sare și piper alb;
- spanac... eu am luat spanac congelat la pungă (erau niște rotocoale de spanac)... nu piure.

Am sorbit o gură sănătoasă din paharul de Cola-Rom și am pus pe foc o tigaie cu una... două linguri de ulei de măsline, peste care am aruncat mușchiulețul tăiat fâșii.

Când muschiulețul a început să se rumenească, am aruncat iute o ceapă roșie fin tocată. Peste care am pus și puțină apă astfel încât ceapa să nu se caramelizeze, ci doar să se înmoaie.

Când ceapa a avut aspectul dorit de normele interne, am adăugat aproximativ 200 de grame de smântână, pe care am amestecat-o ușor până la omogenizarea cu restul ingredientelor. Apoi am mai adăugat smântână și am repetat operațiunea de frecuș al ingredientelor în tigaie.

Și, când mai aveam eu puțină Cola-Rom în pahar și zic că am terminat, mi-am adus aminte... brusc deodată că trebuie pus și spanacul.
Am pus repede vreo 10 rotocoale de spanac, am condimentat cu un pic de sare roz de Himalaya (că așa e fița acum), un pic de piper alb și am lăsat spanacul să se topească (era cam înghețat) până ce tot sosul a început să fiarbă.

Și, ca să dau o notă iute la întreaga rețetă, am pus și fulgi de ardei iute... care văd că nu se mai termină. I-am luat în urmă cu câțiva ani de la un indian getbeget, de la mama lui... de la mama lui era indianu', ardeiu'... se putea să fie și de pe plaiurile noastre, mioritice, și ambalat ca fiind indian, căci nu părea foarte iute în cantități rezonabile.

Eeeeeee....
Pastele frățică....
Pentru că toată cutia de X grame ar fi fost prea mult, am decis de comun acord cu mine ca eu și cu eu să punem doar jumătate din cutie.
Așa că într-o cratiță (oală) am pus apă, sare și ulei de măsline și am pus pastele rupte pe jumătate, căci în grabă nu am avut altă cratiță mai mare.
Pe cutie era specificat că ar trebui să las pastele la fiert cam 8 minute... eu le-am lăsat cam 10.

După ce am fiert pastele, le-am scos într-o strecurătoare și le-am amestecat împreună cu sosul.

Și iar era să uit ceva foarte bun și important.. cașcavalul. Am dat pe răzătoarea fină aproximativ un sfert din bucata de cașcaval și am pus apoi cașcavalul ras peste paste și iar am amestecat.

Toată treaba asta nu durează mai mult de 30 de minute dacă sunt toate la îndemână.
Și, ca să nu uit, am ales un vin alb, demisec, pentru a înfuleca aceste paste delicioase.

A se vedea rezultatul final...

A se vedea rezultatul finalizat...

Poftă bună!

La metrou

Buuun..
Hai că nu am mai scris ceva de multa vreme.
Am să încep prin a spune că nu sunt un fan al metroului... bucureştean. Dar în ultima vreme am fost nevoit să îl folosesc.
Azi, pentru că a trebuit să mă folosesc de acest mijloc de transport al lumii moderne, am coborât pe peronul unei staţii.
În timp ce coboram agale în pas alergator pe scări ca nu cumva să îmi scape metroul, observ o rablă de metrou model anii 1980 plină de o artă stradală contemporană... graffiti pentru cei ce nu cunoaşte, care este ei, "pe persoană fizică"... Dupa cum ar spune dl Vanghele, care este el, pe persoană fizică.
Cum am văzut acele culori, m-am liniştit, nu am pierdut metroul... deci va trebui să aştept.
Păşind pe acel catwalk de la metrou, în timp ce făceam un striptease cu geaca de pe mine, zăresc o făptură ce nu-şi avea locul în peisaj. O tânără, picată din lună... nedumerită... stătea în faţa uşilor de la unul dintre vagoanele metroului colorat oprit în staţie, gata gata să sară înăuntru ca un lup în ţarcul cu oi. Ştiţi poziţia pe care o iau atleţii la concursurile de viteză? Aşa încordaţi, gata să explodeze la un semnal?
Eeeee, aşa stătea fetişcana asta.
În sinea mea mi-am zis că sigur nu e de la oraş, ci doar o prospătura venită la oraş.
Cum nu aveam ce face şi puţin intrigat de "atitudinea" ei necorespunzătoare, m-am pus să o analizez.
Deci să purcedem la o analiză... Donşoara purta în picioare nişte pantofi-gheată cu toc gros şi înalt, ceea ce nu era chiar atât de rău. Urcăm puţin mai sus cu privirea şi dăm de glezne... groase şi ele...Pulpe musculoase, deşi pantalonii de culoarea muştarului nu erau chiar strânşi pe dânsa.
Trupul ei de gazelă era acoperit cu o geacă de zici că luase "blana" struţului din pădure... nu exagerez.. dar dacă ştiţi voi cum are struţul penajul pe corp vă puteţi da seama cum arată geaca asta plină de... moţişoare. Iar culoarea era gri, exact ca la struţ.
Pe mâna stângă îi atârna cu delicateţe o geantă. O geantă model sac de cartofi, în care poţi ascunde cu uşurinţă orice vrei, dar sigur nu găseşti niciodată ce ai nevoie.
În mânuţa dreaptă stătea strâns un telefon, aproape sufocat de atâta strânsoare din care lăsa să atârne timid un fir negru... de la căşti, semn că donşoara asculta muzică la dopuri în urechi,
Dar ce să vezi!
Imaginea îmi este brusc şi brutal tulburată de o făptură, stafidită, pe la 90 de ani, care i se adresează tinerei.
Donşoara îi răspunde ceva, cel mai probabil se scuză politicos şi o roagă să îi repete întrebarea pentru că nu a auzit având căştile în urechi.
Atât a fost nevoie pentru ca proaspetei pensionare să îi sară ţandăra. Odată o văd pe babă că îşi ia avânt cu mâna dreaptă să îi tragă cu alonjă una bucată palmă. Am zis.. gata!... o plezneşte pe asta mică de o trimite direct de unde a venit.
Spre fericirea tinerei, baba nu face acest gest şi îi spune suav pe un ton grav şi plin de nervi că nu o interesează scuzele pentru care ea nu a auzit întrebarea.
Dupa care, la fel de brusc, bătrânica face un triplu şurub compas în echer cu răsucire la stânga împrejur, de orice olimpic ar rămâne cu gura căscată şi se face nevăzută în lungul peronului.
Tinerica, proaspăt venită în Bucureşti, rămâne blocată pe peron, adunându-şi falca căzută pe peron uimită de băbuţa nervozată.

Textul nu se vrea a fi o ofensă pentru cei ce se pot regăsi în cele descrise de mine, ci doar o imagine a lumii în care trăim. Nu am nimic cu cei veniţi din provincie şi nici cu bătrânii.
Poate e comic... poate nu e... Eu unul am rămas... mut la ce am putut să văd astăzi.

Steampunk no. 2

Dintotdeauna m-au atras materialele naturale. Mi-a plăcut să învăţ cât mai multe despre ele şi despre cum pot fi prelucrate încât să se transforme în nişte obiecte nu doar practice, ci şi frumoase.

Îmi place să mă joc cu lemnul... Textura, linia, culoarea, totul mi se pare o provocare când e vorba de lemn. Încă de pe când aveam 12, 13 ani m-a pasionat lemnul, sa lucrez cu el, să îi dau formă. Am avut o perioadă atunci... poate datorită programei şcolare din vremea respectivă... sau poate datorită profesorului de lucru manual, care ne-a încurajat să fim creativi, să facem fiecare câte ceva cu ce material ne plăcea... Ori o fi fost şi contribuţia clubului la care participam după şcoală, unde lucram la navomodelul meu. Un navomodel care nici până în ziua de azi nu este gata... încă îi caut schiţele pe net şi prin revistele vechi de modelism. 

În plus, cum ziceam în altă postare, visez şi la scaunul meu din lemn pe care să mă aşez când mă încalţ...

Dar să revenim la subiectul nostru de azi, care este steampunk no. 2. Pentru că era în plan o nouă lampă din seria steampunk şi pentru că îmi era gândul şi la lucrul cu lemnul, am optat pentru o combinaţie, după un model pe care îl văzusem în mai multe variante pe internet. Îmi plăcuse datorită îmbinării inedite dintre metalul rece şi rigid al ţevilor şi lemnul cald, luminos, maleabil... Să ne încercăm puterile, mi-am zis, căci cu siguranţă lampa va câştiga un plus de lumină prin asocierea cu lemnul... 

Nu am insistat când v-am prezentat prima lampă creată de mine asupra acestui stil foarte apreciat în zilele noastre. Le-am numit lămpi steampunk, dar mai pe lung s-ar numi „industrial pipe lamps”, adică lămpi industriale făcute din ţevi. 

Odată cu preferinţa pentru spaţiile vaste şi înalte, necompartimentate prin uşi, genul hală industrială, a început să fie apreciat tot ce înseamnă mobilier cu aspect industrial, de la uşi, dulapuri, mese, la lămpi sau elemente decorative. Dintre materiale, metalul este vedeta stilului, cum altfel?, că e vorba de ţevi, tablă, plase de sârmă, lanţuri etc. Cred că ştiţi despre ce e vorba, sigur aţi dat prin baruri de astfel de obiecte metalice, cel mai des întâlnite fiind lămpile de tavan, cu un bec simplu, fără abajur... Hmmmm, zic eu bec simplu, dar numai simplu nu este; pentru un maximum de efect, la aceste lămpi fruste se folosesc aşa-numitele becuri vintage, becurile Edison, cu filamente decorative care ţin loc de orice ornament.

Buuuuun... Să vă povestesc un pic despre ţevi, cum se aleg şi cum se asamblează.Mărimile ţevilor... sunt diverse... Piesele cu care se îmbină... la fel... De fiecare dată se poate crea ceva unic. La început încerc să îmi fac o imagine, pentru ca în final să ajung la cu totul şi cu totul altceva. Nu există o mărime standard pentru o lampă, aşa cum nu există nici o formă standard în curentul acesta. De data asta lampa a ieşit de culoare neagră, şi se pare ca această culoare închisă dă bine cu locul în care ea aduce lumina. Pe viitor, mă gândesc că şi o textură de rugină ar fi interesantă... Rămâne de văzut. Asamblarea poate părea o joacă de copil. Într-o anumită măsură, chiar aşa este... dar, dacă nu ţi-ai luat muşchii la tine, nu mai este aşa. În plus, eu vreau ca totul să fie funcţional, aşa că asamblarea devine mai dificilă, iar alegerea pieselor... înseamnă câteva drumuri... ore... prin magazine.

Să vă povestesc şi despre lemn, cum şi-a găsit el locul în ansamblul lămpii metalice..... Lemnul... uitaţi-vă în jurul vostru şi spuneţi-mi dacă nu aveţi cel puţin o bucată de lemn. Lemnul ne dă senzaţia de casă, de căldură, de linişte. M-am decis să îl folosesc în combinaţia cu fierul rece şi negru astfel încât să îi dau lămpii acel aer de... acasă, de relaxare. M-am gândit la mai multe variante de lemn: lemn de brad, molid – lemn moale şi uşor rece – sau lemn de ştejar, fag – lemn de esenţă tare, mai cald, mai greu de prelucrat, dar mai plăcut la atingere. O singură bucată, solidă, sau laminat. În cele din urmă am mers pe varianta lemn de ştejar şi laminat.

Am să intru puţin în detalii şi am să vă spun că, la prima vedere,ca şi la ţevi, totul pare simplu. Se ia nişte lemn şi se laminează, iar apoi vii şi pui corpul lămpii pe suportul creat. Ar fi atât de simplu... Nu este. La noi nu se găsesc unele piese banale, iar, dacă gaseşti ceva similar, de cele mai multe ori au un preţ foarte foarte mare. Suportul din lemn a trebuit să găzduiască acel canal prin care firul intră în lampă şi, totodată, să se poată prinde şi de corpul lămpii, la acelaşi nivel, căci flanşa aceea care constituie baza are o proeminenţă ce a trebuit să se încastreze la fix în bucăţica de lemn abia creată. Pentru asta a fost nevoie de mai multe ore de lucrat lemnul, cu atenţie şi răbdare. Iniţial a fost creată o singură bucată din lemn pentru suport, dar s-a dovedit a fi destul de subţire şi în timp putea să se curbeze sau să se deterioreze iremediabil. Aşa că am decis să mai fac una, identică, pe care am lipit-o peste prima bucată. 

Privind lampa din faţă, nu pare nimic interesant, dar, privind-o din lateral, pare un joc de texturi. Este ceea ce se numeşte end grain... noi, de pe plaiurile mioritice, o mai numim... fibră. Eeeee.... acest end grain este al naibii de greu de finisat dar, astfel încât să nu rămână poros... rugos...

Ce a rezultat se vede în poze, lumina caldă a becului decorativ căzând frumos pe suportul de lemn care parcă o intensifică. Ce nu se vede în poze însă este atmosfera intimă pe care lampa o creează în cameră, în ciuda aspectului minimalist și cumva dur. Bucățica aceea de lemn face minuni, cum vă spuneam. Face un contrast plăcut și ingenios cu restul.

Cât despre bec, inițial am pus unul de 60 W, dar era totuși prea puternic, așa că l-am schimbat cu unul de 25 W, care nu deranjează ochii când e privit direct. Și merită să îl poți privi direct, căci filamentul se vede foarte frumos, așa cum am reușit să-l prind în câteva dintre poze... În plus, am gândit această lampă pentru lectură ori relaxare, mai puțin pentru activități la care e nevoie de mai multă lumină.

Să nu credeţi că nu există şi becuri cu led pentru astfel de lămpi... Există.... doar că efectul este unul ciudat. Lumina, chiar şi cea galbenă, este rece, şi, neavând filament, totul este parcă prea intens.

Să vă mărturisesc că e în lucru și steampunk nr. 3? :)) Dacă vă plac aceste lămpi și ați vrea să aveți una acasă, știți unde mă găsiți, pot face la comandă unul dintre modelele pe care vi le prezint sau putem negocia oricând un alt model.

AI

Socoteala de acasă nu se potrivește ... niciodată... cu cea din târg

Pfualeooo... iar m-a luat cu mâncărici la mânuțe și am vrut să îmi fac un scaun pe care să îmi poposesc onorabilul posterior când vreau să mă încalț.
Ei bine... din lipsă de timp și pentru că văzusem un model interesant într-o vizită și chiar fiindu-mi recomandat, am ajuns să îl cumpăr... deci nu să îl fac singurel.

Zis și făcut. După îndelungi frecușuri cu ba îl fac, ba îl cumpăr, am ajuns chiar în magazinul care îl avea la vânzare. Ce am cumpărat a fost un scaun... cu treaptă, din lemn masiv de fag, foarte rezistent și ușor de asamblat. Scaunul are finisaje bune, iar la prețul la care l-am cumpărat chiar și-a meritat toți banii.

Doar că...

Nici nu am apucat să îl asamblez și să îl folosesc așa cum mi-am propus, căci am fost rugat să îi schimb rapid destinația... Oricum, la vârsta mea nu aveam nevoie de așa ceva și ar fi fost mai util ca working tower... M-am luptat cât am putut să îmi apăr scaunul, dar am fost înfrânt și a rezultat ce vedeți mai jos...

Vă prezint versiunea mea de workingtower. Este complet făcut să poată fi demontat. Toate componentele sunt prinse între ele cu șuruburi și piulițe, fără lipici. Are aplicat un finisaj cu ulei de tung, transparent, 100% natural ce pune în evidență culoarea lemnului și totodată nu este nociv pentru oameni. Uleiul de tung păstrează culoarea naturală a lemnului, îl protejează atât la suprafață,  cât și în profunzime și nu se murdărește așa ușor... iar dacă se întâmplă să se murdărească se curăță ușor cu o cârpă.

Cei interesați de așa ceva pot lăsa un mesaj la comentarii.
Poate că scaunul meu pe care vreau să mă așez când mă încalț nu a fost să fie acesta și așteaptă să îl construiesc în viitor.

Cremă de lapte - desert libanez

Azi voiam să vă prezint un desert pe care îmi place să îl prepar pentru că este foarte ușor de făcut. Cunoscut sub numele de ashta sau kashta, este un desert originar din Liban. Prima dată am fost introdus aromelor acestui desert răcoritor la un restaurant libanez și, impresionat fiind, am încercat să aflu mai multe detalii astfel încât să mă pot bucura de el şi acasă. Ashta se prezintă în mai multe rețete și este folosit ca bază în diferite deserturi orientale.

Totuşi, nu am să vă prezint reţeta singur, căci, de curând, am făcut cu cineva apropiat un fel de pariu, l-am provocat la acest desert, cu promisiunea că primul care îl va prepara și va scrie rețeta va avea şi cuvântul în această postare de pe blogul meu. :) Cum s-au mişcat mai repede (o să vedeţi că acolo e vorba de o echipă), o să le dau lor cuvântul. Eu cel mult voi completa acolo unde cred că sunt binevenite nişte informaţii în plus, pe care le voi trece între paranteze. :))

Deci azi veți fi introduși într-o lume orientală, unde vă veți răcori pe aceste călduri cu o porție de ashta.

***

Am ajutat de curând la prepararea unui desert absolut special, incredibil de simplu și gustos, cu o aromă și un parfum ce ne poartă spre tărâmuri exotice. Un desert ușor și foarte răcoritor, numai bun pentru zilele calde de vară. Poate unii dintre voi ați auzit de Ashta sau crema de lapte libaneză, eu nu știam de ea, nu citisem, nu văzusem, nu gustasem... și vă spun sincer că m-a fermecat. Este minunat să poți prepara un lucru atât de delicios într-un timp scurt și cu ingrediente obișnuite, necostisitoare.

Cât „bucătarul-șef” a parcurs etapele rețetei, eu, pe lângă micul ajutor pe care i l-am dat, m-am ocupat cu documentarea, adică am făcut ceva fotografii, încât să aveți impresia că ați fost cu noi când am pus la cale această ispravă culinară.

Întâi de toate, trebuie să aveți pregătite următoarele ingrediente:

- pentru cremă

600 ml de lapte

400 ml de smântână pentru frișcă (eu am găsit din aceea îndulcită și vanilată de la Dorna)

6 felii de pâine albă toast fără coajă

35 g de amidon

50 g de zahar

1, 2, chiar 3 linguri de apă din flori de portocal

1, 2, chiar 3 linguri de apă din flori de trandafiri

- pentru servire

miere

banane

fistic măcinat – preferabil fistic crud, pe care îl prăjiți puțin, dar cred că merge și din cel prăjit și sărat, dacă îi curățați coaja.

Pentru început, se taie feliile de pâine cubulețe, după ce a fost îndepărtată coaja, în caz că nu ați cumpărat direct fără coajă. (Cojile de pâine le vom pune deoparte pentru păsărelele din parc, aşa ar fi frumos.) 

Cubuleţele se pun într-o cratiță medie, cu pereții mai groși, împreună cu zahărul (cred că mai gustos e zahărul brun, concurenții mei mai au de învățat), peste care turnăm smântâna pentru frișcă și laptele, dar nu în întregime, ci cam 550 ml.

Oala cu toate ingredientele magice se aşază pe foc mic, amestecându-se încontinuu cu un tel. (Dacă mai ţineţi minte, este nevoie de o mişcare din încheietură pentru a amesteca tot şi a nu mai rămâne cocoloaşe de pâine. Cu răbdare, totul e posibil!)

După cum se vede în fotografii, în paralel, pentru că noi eram la patru mâini, am curățat fisticul și l-am pus la prăjit într-o tigaie, cred însă că puteți să-l lăsați pe foc mai puțin decât l-am lăsat noi, astfel încât să-și păstreze nuanța aceea frumoasă de verde. 

  

Separat, într-un castronel, dizolvăm amidonul în restul de lapte, adică în cei 50 ml rămaşi, apoi îl adăugăm peste compoziție când aceasta începe să fiarbă, după care continuăm să amestecăm încet, până când totul este legat, omogen și capătă consistența unei creme. (ATENŢIE! Este important să amestecaţi în tot acest timp şi aveţi grijă, căci compoziţia, odată adăugat amidonul, începe să se îngroaşe.)

Se stinge focul (căci gazele sunt scumpe), iar compoziția se lasă la răcit, pentru ca apoi să o parfumăm cu apele florale, după gustul fiecăruia dintre noi. (Eu am pus cam 3 linguri din fiecare apă florală, pentru că am vrut un gust mai intens şi mai răcoritor.)

Crema este gata în acest moment, dar ea este bună rece, și mai ales după ce a stat cam o zi la frigider, interval de timp în care se mai îngroașă. Sunt unii care preferă să o bage la rece direct în oală, pentru ca apoi, când mănâncă, să o așeze în ce vas doresc, noi am preferat să o distribuim de la început în vasele de servire, din rațiuni practice, dar și estetice. Pentru ca fructul să fie proaspăt, este indicat ca ornatul porțiilor să se facă atunci când se consumă. După cum vedeți în imagini, am folosit rondele de banane, miere și fistic (după ce l-am curățat de cojițe și l-am mărunțit), dar, din câte am citit, se pot folosi și alte fructe, cum ar fi căpșune, kiwi, mango, sau, în loc de fistic, nuci, poate chiar nuci caju, rămâne de încercat. Ca recipient, puteți folosi castronele, boluri, cupe de înghețată, dar și farfurii întinse, după cum vă place să arate și după cum vă doriți să fie proporția dintre cremă și fructe, fistic. Veți vedea mai jos câteva posibile aranjamente, sperăm să vă ispitească și să vă aducă repejor în bucătărie. 

***

Un desert, o idee, un pariu... așa a ajuns rețeta pe acest blog. Dacă aș scrie la fel de repede pe cât aș găti (atunci când o fac), nu aș mai pierde pariuri. Cum spuneam mai sus, am ales să păstrez în mare parte textul primit, dar să completez pe alocuri cu idei sau imagini sugestive și din bucătăreala mea.

Mulțumesc pentru acest articol și sper să mai fac astfel de pariuri, căci doar așa mai reușesc să găsesc timp să postez ceva.

P.S. Aștept să mai scrieți și alte rețete. :)

AI