La metrou

Buuun..
Hai că nu am mai scris ceva de multa vreme.
Am să încep prin a spune că nu sunt un fan al metroului... bucureştean. Dar în ultima vreme am fost nevoit să îl folosesc.
Azi, pentru că a trebuit să mă folosesc de acest mijloc de transport al lumii moderne, am coborât pe peronul unei staţii.
În timp ce coboram agale în pas alergator pe scări ca nu cumva să îmi scape metroul, observ o rablă de metrou model anii 1980 plină de o artă stradală contemporană... graffiti pentru cei ce nu cunoaşte, care este ei, "pe persoană fizică"... Dupa cum ar spune dl Vanghele, care este el, pe persoană fizică.
Cum am văzut acele culori, m-am liniştit, nu am pierdut metroul... deci va trebui să aştept.
Păşind pe acel catwalk de la metrou, în timp ce făceam un striptease cu geaca de pe mine, zăresc o făptură ce nu-şi avea locul în peisaj. O tânără, picată din lună... nedumerită... stătea în faţa uşilor de la unul dintre vagoanele metroului colorat oprit în staţie, gata gata să sară înăuntru ca un lup în ţarcul cu oi. Ştiţi poziţia pe care o iau atleţii la concursurile de viteză? Aşa încordaţi, gata să explodeze la un semnal?
Eeeee, aşa stătea fetişcana asta.
În sinea mea mi-am zis că sigur nu e de la oraş, ci doar o prospătura venită la oraş.
Cum nu aveam ce face şi puţin intrigat de "atitudinea" ei necorespunzătoare, m-am pus să o analizez.
Deci să purcedem la o analiză... Donşoara purta în picioare nişte pantofi-gheată cu toc gros şi înalt, ceea ce nu era chiar atât de rău. Urcăm puţin mai sus cu privirea şi dăm de glezne... groase şi ele...Pulpe musculoase, deşi pantalonii de culoarea muştarului nu erau chiar strânşi pe dânsa.
Trupul ei de gazelă era acoperit cu o geacă de zici că luase "blana" struţului din pădure... nu exagerez.. dar dacă ştiţi voi cum are struţul penajul pe corp vă puteţi da seama cum arată geaca asta plină de... moţişoare. Iar culoarea era gri, exact ca la struţ.
Pe mâna stângă îi atârna cu delicateţe o geantă. O geantă model sac de cartofi, în care poţi ascunde cu uşurinţă orice vrei, dar sigur nu găseşti niciodată ce ai nevoie.
În mânuţa dreaptă stătea strâns un telefon, aproape sufocat de atâta strânsoare din care lăsa să atârne timid un fir negru... de la căşti, semn că donşoara asculta muzică la dopuri în urechi,
Dar ce să vezi!
Imaginea îmi este brusc şi brutal tulburată de o făptură, stafidită, pe la 90 de ani, care i se adresează tinerei.
Donşoara îi răspunde ceva, cel mai probabil se scuză politicos şi o roagă să îi repete întrebarea pentru că nu a auzit având căştile în urechi.
Atât a fost nevoie pentru ca proaspetei pensionare să îi sară ţandăra. Odată o văd pe babă că îşi ia avânt cu mâna dreaptă să îi tragă cu alonjă una bucată palmă. Am zis.. gata!... o plezneşte pe asta mică de o trimite direct de unde a venit.
Spre fericirea tinerei, baba nu face acest gest şi îi spune suav pe un ton grav şi plin de nervi că nu o interesează scuzele pentru care ea nu a auzit întrebarea.
Dupa care, la fel de brusc, bătrânica face un triplu şurub compas în echer cu răsucire la stânga împrejur, de orice olimpic ar rămâne cu gura căscată şi se face nevăzută în lungul peronului.
Tinerica, proaspăt venită în Bucureşti, rămâne blocată pe peron, adunându-şi falca căzută pe peron uimită de băbuţa nervozată.

Textul nu se vrea a fi o ofensă pentru cei ce se pot regăsi în cele descrise de mine, ci doar o imagine a lumii în care trăim. Nu am nimic cu cei veniţi din provincie şi nici cu bătrânii.
Poate e comic... poate nu e... Eu unul am rămas... mut la ce am putut să văd astăzi.