Sunday, November 19, 2017

Paste a la Julie cu spanac ... Picante și vin alb... și Cola cu Rom

Buuun...
Cum nu am mai gătit de ceva vreme și voiam să mănânc ceva bun făcut în casă, m-am decis să gătesc niște paste.

Dar să începem cu începutul.
Înainte de toate, nu uitați să vă spălați bine pe mâini.
După care eu mi-am pus un pahar de Cola cu Rom de la Captain Morgan... sper că e ceva bun. Stătea rătăcit prin bucătărie și am zis să încerc o combinație bombă.


Acum să vă spun că sunt într-o stare de ebrietate când scriu această rețetetă, dar sigur vă va plăcea finalul.


Așadar, pentru această rețetă care mi-a fost recomandată ca fiind foarte delicioasă vom avea nevoie de... mai multe sau mai puține ingrediente și de o minimă pregătire în ale bucătăriei. Dacă vă pricepeți să nu vă taiați degetele... e suficient.

Materii prime:
- 200...400 grame smântână de gătit de la La Dorna sau smântână normală, ce vă place;
- 200 grame sau o tăviță de mușchiuleț crud-uscat, dupa preferință, afumat sau neafumat... eu am mers pe afumat de la Gusturi românești;
- 1 ceapă normală sau roșie... eu am ales una roșie;
- paste integrale... am ales pastele de la Barilla;
- cașcaval cu găuri... emmentaller;
- ulei de măsline;
- sare și piper alb;
- spanac... eu am luat spanac congelat la pungă (erau niște rotocoale de spanac)... nu piure.

Am sorbit o gură sănătoasă din paharul de Cola-Rom și am pus pe foc o tigaie cu una... două linguri de ulei de măsline, peste care am aruncat mușchiulețul tăiat fâșii.


Când muschiulețul a început să se rumenească, am aruncat iute o ceapă roșie fin tocată. Peste care am pus și puțină apă astfel încât ceapa să nu se caramelizeze, ci doar să se înmoaie.



Când ceapa a avut aspectul dorit de normele interne, am adăugat aproximativ 200 de grame de smântână, pe care am amestecat-o ușor până la omogenizarea cu restul ingredientelor. Apoi am mai adăugat smântână și am repetat operațiunea de frecuș al ingredientelor în tigaie.


Și, când mai aveam eu puțină Cola-Rom în pahar și zic că am terminat, mi-am adus aminte... brusc deodată că trebuie pus și spanacul.
Am pus repede vreo 10 rotocoale de spanac, am condimentat cu un pic de sare roz de Himalaya (că așa e fița acum), un pic de piper alb și am lăsat spanacul să se topească (era cam înghețat) până ce tot sosul a început să fiarbă.


Și, ca să dau o notă iute la întreaga rețetă, am pus și fulgi de ardei iute... care văd că nu se mai termină. I-am luat în urmă cu câțiva ani de la un indian getbeget, de la mama lui... de la mama lui era indianu', ardeiu'... se putea să fie și de pe plaiurile noastre, mioritice, și ambalat ca fiind indian, căci nu părea foarte iute în cantități rezonabile.


Eeeeeee....
Pastele frățică....
Pentru că toată cutia de X grame ar fi fost prea mult, am decis de comun acord cu mine ca eu și cu eu să punem doar jumătate din cutie.
Așa că într-o cratiță (oală) am pus apă, sare și ulei de măsline și am pus pastele rupte pe jumătate, căci în grabă nu am avut altă cratiță mai mare.
Pe cutie era specificat că ar trebui să las pastele la fiert cam 8 minute... eu le-am lăsat cam 10.


După ce am fiert pastele, le-am scos într-o strecurătoare și le-am amestecat împreună cu sosul.


Și iar era să uit ceva foarte bun și important.. cașcavalul. Am dat pe răzătoarea fină aproximativ un sfert din bucata de cașcaval și am pus apoi cașcavalul ras peste paste și iar am amestecat.



Toată treaba asta nu durează mai mult de 30 de minute dacă sunt toate la îndemână.
Și, ca să nu uit, am ales un vin alb, demisec, pentru a înfuleca aceste paste delicioase.



A se vedea rezultatul final...


A se vedea rezultatul finalizat...



Poftă bună!

No comments:

Post a Comment