O sa va povestesc o intamplare a mea, hazlie, dintr-o seara din saptamana aceasta.
Era destul de tarziu, trecut de o anumita ora cand unii dorm, iar altii beau, dar nu si eu... Pe mine ma lovise un gand in stomac. Parca, parca as manca ceva...
Cum coboram eu scarile catre peron sa iau metroul, imi aduc aminte ca undeva, pe peron, zarisem candva un automat de snacks-uri.
Zic bun... imi iau un croissant sa ma tina pana acasa.
Ajung eu, frumusel, pe peron, cautand cu privirea acel automat. Trec de un rand de scari si deja aveam vizibilitate pana la capatul peronului si nu era niciun automat. Puteam sa jur ca in zona asta era candva un automat. Chiar cumparasem de la el acum cateva luni o apa si un croissant. Nu putea sa o duca asa rau si sa fi dat faliment, imi ziceam. Totusi, e un vad bun in zona. Mai ales dupa ora 16, cand nu mai ai loc sa arunci un ac.
Buuun!... Hai sa ma intorc si sa caut dupa fiecare stalp, sigur e pe aici pe undeva.
Cum mergeam eu asa linistit si ma apropiam de scarile de pe care tocmai coborasem... il zaresc. Nu se poate! Cum naiba nu l-am vazut de am trecut pe langa el? E clar. Am nevoie de ochelari.
Nu v-am zis ca, atunci cand am ajuns eu pe peron, metroul meu tocmai o uschea si cautam cu privirea monitorul care anunta urmatorul metrou. Urmatorul metrou era peste 29 de minute!!! Aveam deci destul timp sa gasesc un automat si sa imi implinesc gandul.
In fata mea, intre mine si automat, o domnisoara se aplecase sa isi caute prin geanta portofelul.
Zic stai asa ca, daca ma misc repede, ma bag in fata ei si ma scot. N-a fost asa. A fost mai rapida ca mine si din doi pasi era deja in fata vitrinei. Mai ceva ca mosii care urca in autobuz direct pe scaun.
Ok. O lasam pe domnisoara sa isi aleaga gustarea. Avem timp. Suntem calmi.
Si incepe dansa prin a-si pune mainile in solduri si a privi de sus pana jos vitrina de parca era altarul din biserica.
Raman un pic... pe ganduri. Cat poate sa isi ia sa manance?
O vad ca pregateste o hartie de 50 de lei. Incep sa ma panichez. E clar! Asta vrea sa cumpere tot ce e acolo. Caut repede cu privirea instructiunile de pe aparat sa vad daca aparatul da rest... aveam nevoie de o speranta, sa stiu ca mai apuc si eu ceva sa mananc.
O vad cum infige, hotarata, bancnota in aparat.
Yuhuu! Gata, baga banii, apasa combinatia corecta, pica pachetelul, isi ia restul si o taie.
Sa precizez ca treaba asta, cu privit de vitrina, a durat cam 5 minute.
Ei, bine... Nu! Runda 2 de privit. Incepusem sa am impresia ca si privitul vitrinei cu mancare costa. Ma panicam din ce in ce mai tare. Scot portofelul sa ma caut si eu de bani, sa vad daca imi permit. In ritmul asta...
Gata. Pune tipa mana si tasteaza un cod. Pac. Cade un pachetel. O vad ca se apleaca sa il ia din tava.
Eu, bucuros si nerabdator, ma pun sa ma caut de 2 lei 50. Gasesc printr-un buzunar 2 lei, mai caut prin geanta si scot un pumn de monede... una rosie... si multe argintii. Sa-mi bag picioarele...
Ma uit pe aparat. Acepta doar hartii pana la 50 de lei si monede doar de 50 de bani. Na belea. Ce fac acum. Incep eu si rascolesc cu destu prin monede si vad una galbena, mare, mandra... de 50 de bani. Era chiar foarte lucioasa. Aproape ca imi parea rau sa o var in fanta aparatului aluia, murdar si plin de graffiti. O intorc pe partea cealalta sa vad daca nu cumva e de anul asta sau o fi din cele editie speciala cu Fane Babanu,
Imi ridic ochii din pumnul de monede sa imi fac curaj si sa dau si eu o comanda ferma, cand... domnisoara era iar pusa pe ganduri in fata vitrinei.
Nu se poate! Asa ceva nu are cum sa fie adevarat. Te uiti de 10 minute, bagi 50 de lei si nu stii ce sa iei? La naiba, nu sunt decat 7 produse... ce-i drept, unele erau de mai multe ori.
Stai ca iar incepe sa butoneze. Pac... Cade inca un pachetel. Deja in capul meu imi revenea in minte imaginea cu 29 de minute. Repede ma uit dupa ecran. Mai erau 10 minute.
Incep sa ma treaca transpiratiile.
Mai alege un produs... Deschide, baga mana si il scoate. Ar trebui sa mai tot fie vreo 40 de lei si mai bine. In ritmul asta, ma opresc la Mega in drum spre casa si imi iau 3 croissante ca sa ma satur de privit.
Na belea, ca a cam terminat. Apasa pe un buton si incepe sa curga o ploaie de monede intr-un orificiu al aparatului, unde domnisoara se grabeste sa isi infiga mana... in timp ce monedele tot curgeau.
Isi ridica tipa restul si se indeparteaza. Eu raman ferm pe pozitia mea ca nu cumva sa inceapa sa ma taxeze daca ma apropii si sa fiu sigur ca a terminat domnisoara de facut piata.
Ok. E liniste. Ma infig in fata aparatului.
Iau moneda si o var prima in fanta de la aparat. Zornaie in drumul sau prin maruntaiele aparatului, dupa care apare pe ecran si confirmarea ca i-am bagat moneda. Iau o hartie de 1 leu... O rontaie... o rontaie.. si mi-o scuipa. Hai da-te... O mai bag o data. La fel. Bag a doua hartie. Zzzrrrr bing bong. A mers. O iau din nou pe prima. O bag.. iar rontaie la ea. Incep sa ma incalzesc. O scuipa.
Baaa. Esti nebun! Vine metrou! Stau 20 de minute ca o fatuca sa isi faca piata aici si mie imi scuipi 1 leu? Tu stii cine sunt eu? Sunt cetatean european si am... un portofel in care mai caut o hartie de 1 leu.
Zbang... Teapa! Nu mai era nicio hartie de 1 leu.
Ma uit dupa ecran, caci simteam o briza in ceafa de la metrou. Transpiratia imi curge pe ceafa.
Ii mai bag o data hartia. Il vad ca rontaie mai mult la ea. Nimic. O scuipa si pe asta. Briza se accentueaza parca. Simt o picatura de transpiratie pe tampla dreapta. Iau hartia si o sucesc... poate, poate il fraieresc. Rontaie! Rontaie! Rontaie! zbang... Iar o scuipa. Ce fac? Ce fac? Vine metroul!
Indoi repede hartia pe lung sa o mai indrept, cocosand-o, si i-o infig in fanta si pun mana peste, ca sa nu mai scuipe.
Rontaie! Rontaie! Rontaie!
Bing Bang... A mers.
Tastez repede codul. Ma uit la melcul care impingea croissantul. Il vad! Se misca! Aud metroul!
Nu stiu daca eu eram intr-un film, filmat cu incetinitorul, sau metroul se misca prea repede.
Intr-un final cade croissantul jos... in aparat... dar nu in buzunar. Ceee? Cum e posibil?
Deschid tava. Ciuciu. Nu e! Imping usa la loc sa se inchida... cade croissantul. Deschid iar buzunarul si bag mana dupa el. Il iau. Am invins! Iata si metroul.
Ufff...
Ma urc in metrou. Atentie se inchid...
Mai lasa-ma. Am croissantul. Acum sa il degustam. Incerc sa desfac ambalajul cat mai intreg posibil, sa il pot pocni ca pe un balon dupa ce mananc. Dehhh! Fiecare cu pasaricile lui.
Fleosc... se deschide tot fix pe mijloc de sus pana jos.
Nu pot sa cred. Nu am patit niciodata asta... nu la croissant. De obicei la zahar, la sare, la orez... la orice altceva pe care cand il desfaci atent se varsa peste tot.
Asta e. Dar macar am croissantul.
Iau o gura de nesatul din el. Inevitabil, nu are ciocolata in prima inghititura, dar mi se parea putin ciudat la gust... textura. Arunc repede o privire pe ambalaj sa vad valabilitatea. Am scapat... e valabil.
Mai musc o data. Simt ceva, dulce... are gust de ciocolata... dar e tare ca ciocolata dintr-o tableta de ciocolata.
Cam asta a fost experienta mea cu croissantul cumparat de la automatul de la metroul Piata Victoriei.
